Familia

Familia e data. Nu prea ai ce face: o ai, fie ca vrei fie ca nu vrei, nu o alegi, o ai si punct. Daca o renegi, dezvolti sigur ceva frustrari subconstiente, iar ca sa o accepti trebuie sa fii un om deosebit, puternic, realist sau doar miserupist. Oricum ai lua-o, de la familie pornesc multe. Prea multe.
Sa stai cu familia data poate sa fie conforting; dar de cele mai multe ori e extraordinar de agasant. Nu numai iti faci fatza propriilor ganduri/idealuri/frustrai/scari de valori, dar fiind parte din familia data, mai ai un set la care trebuie sa te supui. Ca dupa cum spuneam, sa te dezici de ele e un lucru ce doar anumiti oameni reusesc sa faca. Cum? Vreau sa-mi spuna si mie cineva cum faci sa te scuturi, sa te descotorosesti de toate principiile/idealuri/frustrari care ti le-au insuflat cei mai apropiati oameni de pe pamant, aia care "te-au spalat de cacat cand erai mic" (cand esti mai mare, tot ei te umplu inapoi), de aia care stii ca iti vor binele neconditionat, de aia care te-au creat (sperand dupa chipul si asemanarea lor)?
Si daca nu ai iesit dupa chipul si asemanarea lor? Si daca nu esti ca EI? Si daca le vrei binele, si nu vrei sa ii ranesti, dar nu vrei nici sa devii ca ei, ca nu ti se pare cea mai buna optiune?
Ce facem? Pornind de la familia data, zburam, ne facem locu nostru in lume si mai apoi ne facem noi familia noastra: cu oameni care ii alegem, oameni care ii formam mai apoi dupa chipul si asemanarea noastra pentru a putea sa le imprimam (direct pe creier daca se poate) neimplinirile noastre, visele noastre, si inca cateva principii traditionale mostenite de la familia veche. Splendid!
Ajungi in viata asta cu atatea chestii date. Raman foarte putine de descoperit, pentru ca nu sunt foarte multe necunoscute in ecuatie. Viata e o ecuatie simpla... din start multe chestii sunt date; spre exemplu stii, stii sigur ca vei muri. Stii finalu!! Adica ca la o carte la care ii stii finalu, poate sa fie fun si interesant de citit, dar sincer cand stii finalu, s-ar putea sa ti se puna pata sa nu mai ai chef sa o citesti. Adica... au mai citit si altii carti.... si ai atatea pareri diferite si atatea carti plictisitoare, triste sau de-a dreptul oribile incat ti se face frica sa mai si incerci sa citesti... Nu stiu altii cum sunt, da' pe mine ma apuca o frica uneori sa imi citesc cartea de ma paralizeaza. Stiu ca frica e cel mai mare inhibitor al mintii, si intotdeauna am avut impresia despre mine ca-s curajoasa, dar pur si simplu uneori ma apuca o frica amestecata cu lehamite de nu-mi vine sa-mi citesc cartea. Grav!!
Dragi parinti din lumea-ntreaga, lasati-va copii sa supravietuiasca. Ajutati-i sa fie ei. Bucurati-va cand va contrazic, cand fac invers de cum le-ati zis. Mangaiati-i cand au cazut, lasati-i sa se ridice singuri si bucurati-va cand au reusit. Punct. Nu te mai baga in viata lui, nu-l mai ghida oricat de destept si de experimentat ai fi. Ca daca erai tu ala cel mai destept, stiai cum sa faci sa iasa totu bine. Dar nu ai reusit. Ca sigur este o problema; ergo nu ai gast solutia, deci da-i si lui o sansa sa incerce sa o gaseasca.
Prin asta imi scot din cap si de pe suflet toate greutatile de plumb care te trag spre idealul ala inchipuit de parinti. Stiu ca se vor bucura cand ma vor vedea multumita de mine, asa ca nu imi pasa ca nu voi fi asa cum vor ei. Stiu io mai bine :))